Paris maraton – part 1

paris-marathon

Totul a inceput acum 5 luni, cand am luat decizia de a alerga primul meu maraton. Initial vroiam sa ma inscriu la cel din Bucuresti, insa cum acesta tocmai trecuse si urmatorul era in octombrie 2013 eram un pic demotivat si nu stiam daca voi reusi sa imi pastrez entuziasmul pentru alergat 1 an de zile. Solutia a venit intr-o zi cand am vazut pe facebook ca Adrian Soare si-a pus ca obiectiv sa alerge la maratonul din Paris din aprilie 2013. Imediat mi s-a aprins un beculet in minte si sangele a inceput sa imi pompeze cu putere prin vene, un torent puternic de energie si adrenalina ma inundase. Era exact ce imi trebuia, era o provocare foarte mare, fiind singur, departe de casa si de cunoscuti, alergand printre 50.000 de straini la un maraton intr-un oras pe care nu il vazusem niciodata. Perioada era si ea perfecta, deoarece era la inceputul primaverii si astfel ma “obliga” sa ma antrenez pe parcursul iernii cand de obicei majoritatea gasesc ca scuza frigul si zapada ca sa nu mai alerge. In plus aveam 5 luni sa ma pregatesc pentru maraton, aceasta fiind perioada optima de antrenament. Parisul era oricum pe lista mea cu orase pe care sa le vad inainte sa mor, astfel am zis ca voi participa sigur la acest maraton. Ca sa fiu sigur ca nu o sa dau inapoi am pus si un mesaj pe facebook in care mi-am facut obiectivul public, astfel presiunea sociala ar fi fost un argument in plus sa nu renunt.

La doar o saptamana dupa ce am luat decizia, totul era deja planificat in detaliu, m-am inscris pe site la competitie, mi-am cumparat biletul de avion. Pentru cazare am vorbit cu un prieten francez, care sta in Paris, si cu care lucrasem pe timpul verii ca salvamar cand am fost plecat cu Work and travel in SUA, si a zis ca pot sa stau la el pe parcursul calatoriei. Folosind site-ul celor de la asics (http://my.asics.co.uk/ ) mi-am facut si planul de antrenament, urma sa am peste 100 de alergari de antrenament si sa acumulez o distanta de 1000 de km pe parcursul celor 5 luni. Ulterior nu a fost asa. Pentru ca se apropia vremea rece mi-am luat si costum de alergat pentru vreme mai friguroasa si pentru ploaie, astfel sa un am nici o scuza sa ratez vreun antrenament.

DSC_0167

Inceputul a fost minunat, la primele alergari simteam ca zbor, aveam alergari usoare de 5 si 10 km, eram plin cu entuziasm si energie, afara inca era frumos si soare. In prima luna nu am ratat nici o alergare de antrenament, aveam 4 alergari pe saptamana la care cresteam gradat distanta si 2 sedinte de inot pentru relaxare in zilele in care nu alergam. Colegii de camera de la camin se obisnuise, fie ca era 10 seara sau 6 dimineata, ploaie sau soare, cand imi puneam adidasii in picioare stiau ca ma duc la alergat. Pe la sfarsitul lui noiembrie se facuse mai frig si am inceput sa alerg in colanti de alergare, am starnit destule zambete atunci cand ma intalneam cu cei pe care ii cunosteam pe strada, insa dupa un timp s-au obisnuit.   Desi la inceput cand le spuneam prietenilor ca vreau sa alerg la maraton, si le spuneam ca un maraton are 42 de km ( 42.195 mai exact) si ca ma duc si pana la Paris ca sa il alerg, multi imi spuneau ca sunt nebun, ca nu am ce face si ca ma plictisesc prea rau, altii chiar incepeau sa rada. Insa pe parcurs din ce in ce mai multi au inceput sa ma incurajeze si sa ma sustina, chiar sa ma felicite pentru initiativa.

Totul mergea ca pe roate, progresul era enorm, imi imbunatisem mult atat viteza de alergare cat si anduranta pentru a alerga distante din ce in ce mai lungi. Intr-o zi, dupa o alergare mai lunga, de 19 km, a aparut prima problema, a inceput sa ma doara glezna de la piciorul stang. Initial nu i-am dat importanta, nu era pentru prima data cand ma durea ceva dupa alergat, asa ca dupa 2 zile am iesit normal sa alerg. Inca de la primi pasi a inceput iar sa ma doara glezna iar dupa 2 km pe care mai mult i-am mers decat i-am alergat am tras pe dreapta. A 2a zi am fost la Institutul national de medicina sportiva. Acolo m-am linistit cand am aflat ca era vorba de o accidentare minora de la supraantrenament insa dezamagirea a venit cand mi-a spus ca pentru refacere am nevoie de o pauza de 5 saptamani de la alergat. Nu am lasat asta sa ma demotiveze si am intensificat antrenamentele de inot pentru a imi mentine conditia fizica, ajungand sa inot cate 4-5 km pe sedinta.

In ianuarie am reinceput sa alerg, am zis sa incep mai intai sa alerg pe banda si mai apoi sa ies iar afara. La primele alergari inca ma mai deranja glezna insa nu foarte rau, am inceput iar cu distante mici de 5-7 km si intr-o luna am ajuns iar sa alerg 19 km. Alergam iar afara, am inceput sa maresc viteza si sa revin la conditia fizica intainte de accidentare, pana cand dezastrul a venit din nou.  Am plecat cu colegii de grupa la munte si am zis sa invat sa skiez. Dupa 2 zile pe partie, in afara de o febra musculara puternica, nimic altceva nu parea sa fie in neregula. Am facut un repaus de 2 zile pentru revenire si apoi m-am dus sa alerg, in acea zi aveam de facut 24 de km ( era pt prima data cand trebuia sa imi depasesc recordul personal de 19 km), dupa 10 km pe care i-am facut cu greu, m-am oprit. Ma durea groaznic tendonul de sub genunchiul de la piciorul drept, am schiopatat pana acasa.

Era februarie, mai aveam doar 2 luni pana la maraton si iar un mai puteam sa alerg. Moralul meu era la pamant, nu credeam ca o sa mai fiu in stare sa termin maratonul, din cei 700 de km pe care trebuia sa ii alerg pana atunci la antrenament, alergasem mai putin de jumate. Insa nu mai aveam cum sa dau renunt,  ma straduisem prea mult ca sa se termine asa. Am zis ca daca e nevoie ma tarasc pe burta si tot termin maratonul. La fel ca si la prima accidentare, am intensificat antrenamentele de inot si am asteptat sa imi revin, aveam 1 luna de asteptat pana sa ma reapuc de alergat.

Eram inca in perioada de recuperare cand Monica, colega mea, mi-a aratat numele lui Andrei Rosu pe un flyer. Era vorba de un proiect de mentorat al celor de la ASER. Povestea lui Andrei o stiam mai demult, de cand citisem in revista Men’s Health ca a intrat in cartea recordurilor ca a alergat 7 maratoane si 7 ultramaratoane pe cele 7 continente, iar Monica il vazuse la TEDx si s-a gandit ca ma poate ajuta. Numele proiectului iarasi ma atragea foarte mult, “Dream Big” era exact pe tiparul meu, eu fiind un stundent la contabilitate, accidentat la doar 1 luna inainte de maraton si care viseaza sa il si termine. M-am inscris in proiect, am cunoscut oameni cu vise mari si hotarati sa lupte ca acestea sa devina realitate, si in final m-am ales cu un mentor care sa ma ajute sa ma pregatesc in putinul timp pe care il mai aveam.

Cu 3 saptamani inainte de maraton nu mai ma deranja piciorul asa ca m-am reapucat de alergat, am inceput iar usor cu cate 5 km. Stiam ca nu o sa reusesc sa sa scot un timp bun la maraton, insa tot ce vroiam era sa il termin. Toti prietenii ma incurajau si imi spuneau ca au incredere in mine ca o sa il termin. In ultima saptamana am avut o alergare matinala cu Andrei Rosu, in care am planificat cum sa abordez cursa si am aflat mici trucuri pe care sa le folosesc daca intampin probleme pe parcursul maratonului.

Urmeaza sa pun si partea a 2a maine.😀

mara8

2 thoughts on “Paris maraton – part 1

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s