My indonesian adventure …

_DSC1572

My indonesian adventure …

In the summer I went in an adventure in Indonesia with AIESEC Global Citizen program, as a volunteer. I spent 7 weeks there in August and September and it was one of the best summers of my life. During the time spent there I met a lot of people, made a lot of friends, learned new things about the world and myself and open the road for my future.

I only knew a few things about Indonesia before going there, and most of them was the things that I read on the internet. After packing my things for the trip and armed with a good attitude,  it took me 36 hours and 4 airplanes to get there, making stops in cities like Istanbul, Singapore and Jakarta. Once arrived there I was amazed that the airport was surrounded by jungle and there was some people waiting for me there, my hostfamily and the project manager for my internship.

My project was about discovering local culture and promote the local tourism, which was really pleasant to do. Every day I visited a new place, either a cultural place or an old temple and meet local people. We was 45 students from all over the world in this project, gather here from 23 countries. Along with the local communities of reptile, jazz, parkour or capoera we discovered a lot about indonesian culture and history. We learned how to dance on indonesian songs, play traditional music or how to plant rice in the fields.

Indonesia has a really beautiful nature and you will be amazed about the things that you will see. There are monkeys playing on the street and small reptile in almost every house, you can enjoy a trip on the back of a big elephant or see deadly snakes and 3 meters long reptile (the komodo dragons).

During my time spent there I climbed 3 volcanoes, the highest one was 3.700 meters, Rinjani mountain, from Lombok island. It was the hardest thing that I ever done (harder than any marathon that I ran) and it took me 3 days and 2 night to get on the top and get back, sleeping the 2 nights in a tent.

After the project was over, I set up a trip on a few beautiful islands including Komodo, Flores and Bali. I took a 4 days boat trip with a few friends from the project: one portuguese guy, one brazilian guy and german girl. We did snorkeling in one of the most beautiful coral reefs (the second largest after the one from Australia) swimming along colorful fish, turtles and mantas, visit wild jungles, chill under the waterfall and drinking fresh coconut on the beach.

The whole experience was a life changing adventure that set new paths for me and helped me to decide what to do with my future. It was a mix between discovering new things, making new friends and learn more about myself. Overall, an experience that makes me to look forward for another one in the future.

http://www.aiesecbucharest.ro/global-citizen/

080 IMG_0221 SAM_7712

Advertisements

Paris maraton – part 2

DSC_0171

Duminica dimineata erau 2 grade afara, putin mai frig decat ma asteptam. Eu eram in pantaloni scurti, insa energia celor 50.000 de alergatori care ma inconjurau ma facea sa ma simt de parca ar fi fost vara. Cu toata galagia si freamatul multimii nici macar nu am auzit cand s-a tras cu pistolul pentru start, eram la 500 de metri de linia de pornire si erau cel putin 20.000 de alergatori in fata mea care asteptau sa treaca startul. Pe mai multe scene amplasate erau dansatori in haine de alergat care ne indemnau sa ne miscam ca sa ne incalzim, intreg Champs Elysees-ul era un freamat de alergatori care se incalzeau. Pe un ecran am vazut ca maratonul deja incepuse, cativa kenieni deja pornise in viteza, iar noi stateam linistiti si ne faceam incalzirea stiind ca mai avem cel putin juma de ora pana sa incepem sa alergam. Pe masura ce inaintam incet catre linia de start, alergatorii de langa mine incepeau sa isi arunce hainele groase pe  jos si sa se pregateasca de alergare. Organizatorii ne-au dat cativa saci mai mari, pe care sa ii punem pe noi ca sa ne incalzim pana incepem sa alergam. Dintr-o data toti acesti saci erau pe jos si alaturi de ei si mai multe sticle cu apa, ambalaje de la geluri energizante si urina de la cei care au baut prea multa apa si profitau de faptul ca nu sunt wc-uri pe margine ca sa urineze in mijlocul  strazii sub privirile suspicioase ale celorlalti alergatori.

Trecuse deja 30 de minute de cand incepuse cursa, cativa kenieni erau deja la km 10 iar eu dabia treceam linia de start si incepeam sa alerg, in spatele meu altii alergatori inca asteptau. Am inceput sa alerg incet, foarte incet. In primele 30 de minute cred ca m-au intrecut lejer 3-4000 de oameni. Imi facusem temele de acasa si stiam ca daca vreau sa termin maratonul trebuie sa incep sa alerg incet, sa tin un ritm mai lent pana la km 10 apoi sa cresc treptat viteza si dabia pe la km 30 sa incep sa alerg mai rapid, asta in cazul in care mai pot. Primii kilometrii au fost minunati, eram fascinat de peisaj, de atmosfera, de oamenii care alergau intr-un sir interminabil si de soarele puternic care stralucea. Din cele 6 zile in care am stat in Paris, doar in ziua cu maratonul a fost soare si frumos, in celelalte zile ori era frig si vant, ori ploua. Avand norocul de vreme frumoasa am admirat cladirile si monumentele de pe margine, multimea care aplauda si ne incuraja si orchestrele si trupele muzicale care ne acompaniau pe parcursul traseului.

P4150314-e1350294546443

Pe la km 4 deja imi era sete si asteptam punctul de alimentare ca sa iau o sticla cu apa, insa furat de peisaj si fiind inconjurat de alergatori, l-am ratat (desi erau standuri cu apa ce se intindeau pe 200 de metri). Eram deja putin panicat fiindca trebuia sa astept pana la km 10 unde era urmatorul punct de hidratare (adica inca vreo 30 de minute) si eu muream de sete. Am avut noroc ca m-a ajutat un alt alergator care m-a vazut ca eram cu limba pe afara si mi-a dat sticla lui cu apa. Fericit si hidratat alergam agale pe muzica clasica de pian cand a aparut urmatoarea problema, acum ca ma umplusem de apa trebuia sa mai si elimin din ea. Cum coada la putinele wc-uri de pe margine era cam mare si nu puteam sa sa pierd minute pretioase asteptand, am profitat (la fel ca multi altii) de faptul ca intrasem in zona de parc si erau foarte multi copaci pe margine si astfel am economisit ceva timp.

Cand am ajuns la km 15 trecuse deja 1 ora jumate pentru mine de cand alergam, insa maratonul incepuse oficial de mai bine de 2 ore, deja realizasem ca eu inca nu am ajuns la jumatate si kenienii deja terminase cursa si se indreptau linistiti spre hotel sa traga un pui de somn. In acest moment deja trecusem de la muzica clasica la muzica ceva mai energica si am inceput sa cresc viteza, deja simteam ca zbor, ma simteam de parca as putea sa alerg 10 maratoane, atmosfera se schimbase si toti dadeau ce aveau mai bun. Ajungand la km 19 a fost un moment marcant pentru mine, deoarece aceasta a fost distanta maxima pe care o alergasem pana atunci in timpul antrenamentelor. Ma simteam inca bine insa km parcursi incepuse sa se simta.

ATHLETICS/MARATHON DE PARIS 2009

Motivatia a inceput sa creasca cand pe la km 29 am iesit dintr-un tunel si fiind inundat cu lumina de la soare am zarit turnul Eiffel inaltandu-se catre nori. Oboseala parca trecuse, am baut un energy shot si am inceput sa rup asfaltul pe ritmuri alternative de rock si house care bubuiau in casti concomitent cu tobele care se auzeau de la cantaretii de pe margine si de incurajarile oamenilor care strigau si aplaudau cand treceam pe langa ei. Energia nu a tinut mult si pe la km 32 au inceput sa ma doara picioarele, alternau durerile de la glezne cu cele de la genunchi. La fiecare kilometru luam o mica pauza sa imi relaxez picioarele ca sa pot continua. Am ajuns cu greu spre ultimii km unde am primit doza de motivatie de care aveam nevoie. Am vazut un grup de alergatori care veneau cu viteza din urma, iar 2 dintre ei  trageau dupa ei un carucior in care era o persoana cu dezabilitati. Vazand determinarea lor am inceput sa marasec pasul si sa alerg cot la cot cu ei pana la linia de finish. Ultimii 3 km au trecut imediat, eram plin de adrenalina stiind ca se apropie linia de finish si ca termin primul meu maraton. Erau din ce in ce mai multi oameni pe margine care strigau si ne incurajau, iar in departare se vedea Arcul de Triumf.

DSC_0220

Fara sa realizez cum au trecut cele 4 ore si 26 de minute, ma vedeam la capatul celor 42 de km. Alergatorii se felicitau intre ei, am ridicat tricoul si medalia de finisher si m-am indreptat grabit catre mesele pline cu fructe si apa, apoi m-am asezat direct pe asfalt sa ma odihnesc. Unii alergatori deja dormeau adanc in jurul meu, intinsi pe un sac, scaldati de soare si cu burtile pline de apa si izotonic. La doar cateva ore dupa maraton, strazile erau curatate, corturile indepartate si masinile circulau de parca nu s-ar fi intamplat nimic. Pe trotuare insa era plin de maratonisti, ii recunosteai usor dupa pelerinele albastre care le aveau pe ei ca sa se incalzeasca.

893660_575359655816698_154508331_o

Revin la un citat care imi place mult: “The person who starts the race is not the same person who finishes the race.” Acest maraton m-a schimbat mult, mi-a schimbat modul de viata, m-a ajutat sa devin mai disciplinat si mai organizat, sa am un stil de viata mai sanatos si o nutritie mai buna, sa fiu mai motivat si mai vesel si sa apreciez mai mult lucrurile pe care le am.

Vreau sa le multumesc parintilor pentru suport si sustinerea financiara, tuturor prietenilor si colegilor care m-au sustinut si m-au incurajat pentru  maraton, lui Andrei Rosu pentru sfaturile date intainte de maraton, m-au ajutat foarte mult sa trec peste momentele dificile din timpul competitiei si lui Adrian Soare pentru inspiratia de a ma inscrie la acest maraton.

Paris maraton – part 1

paris-marathon

Totul a inceput acum 5 luni, cand am luat decizia de a alerga primul meu maraton. Initial vroiam sa ma inscriu la cel din Bucuresti, insa cum acesta tocmai trecuse si urmatorul era in octombrie 2013 eram un pic demotivat si nu stiam daca voi reusi sa imi pastrez entuziasmul pentru alergat 1 an de zile. Solutia a venit intr-o zi cand am vazut pe facebook ca Adrian Soare si-a pus ca obiectiv sa alerge la maratonul din Paris din aprilie 2013. Imediat mi s-a aprins un beculet in minte si sangele a inceput sa imi pompeze cu putere prin vene, un torent puternic de energie si adrenalina ma inundase. Era exact ce imi trebuia, era o provocare foarte mare, fiind singur, departe de casa si de cunoscuti, alergand printre 50.000 de straini la un maraton intr-un oras pe care nu il vazusem niciodata. Perioada era si ea perfecta, deoarece era la inceputul primaverii si astfel ma “obliga” sa ma antrenez pe parcursul iernii cand de obicei majoritatea gasesc ca scuza frigul si zapada ca sa nu mai alerge. In plus aveam 5 luni sa ma pregatesc pentru maraton, aceasta fiind perioada optima de antrenament. Parisul era oricum pe lista mea cu orase pe care sa le vad inainte sa mor, astfel am zis ca voi participa sigur la acest maraton. Ca sa fiu sigur ca nu o sa dau inapoi am pus si un mesaj pe facebook in care mi-am facut obiectivul public, astfel presiunea sociala ar fi fost un argument in plus sa nu renunt.

La doar o saptamana dupa ce am luat decizia, totul era deja planificat in detaliu, m-am inscris pe site la competitie, mi-am cumparat biletul de avion. Pentru cazare am vorbit cu un prieten francez, care sta in Paris, si cu care lucrasem pe timpul verii ca salvamar cand am fost plecat cu Work and travel in SUA, si a zis ca pot sa stau la el pe parcursul calatoriei. Folosind site-ul celor de la asics (http://my.asics.co.uk/ ) mi-am facut si planul de antrenament, urma sa am peste 100 de alergari de antrenament si sa acumulez o distanta de 1000 de km pe parcursul celor 5 luni. Ulterior nu a fost asa. Pentru ca se apropia vremea rece mi-am luat si costum de alergat pentru vreme mai friguroasa si pentru ploaie, astfel sa un am nici o scuza sa ratez vreun antrenament.

DSC_0167

Inceputul a fost minunat, la primele alergari simteam ca zbor, aveam alergari usoare de 5 si 10 km, eram plin cu entuziasm si energie, afara inca era frumos si soare. In prima luna nu am ratat nici o alergare de antrenament, aveam 4 alergari pe saptamana la care cresteam gradat distanta si 2 sedinte de inot pentru relaxare in zilele in care nu alergam. Colegii de camera de la camin se obisnuise, fie ca era 10 seara sau 6 dimineata, ploaie sau soare, cand imi puneam adidasii in picioare stiau ca ma duc la alergat. Pe la sfarsitul lui noiembrie se facuse mai frig si am inceput sa alerg in colanti de alergare, am starnit destule zambete atunci cand ma intalneam cu cei pe care ii cunosteam pe strada, insa dupa un timp s-au obisnuit.   Desi la inceput cand le spuneam prietenilor ca vreau sa alerg la maraton, si le spuneam ca un maraton are 42 de km ( 42.195 mai exact) si ca ma duc si pana la Paris ca sa il alerg, multi imi spuneau ca sunt nebun, ca nu am ce face si ca ma plictisesc prea rau, altii chiar incepeau sa rada. Insa pe parcurs din ce in ce mai multi au inceput sa ma incurajeze si sa ma sustina, chiar sa ma felicite pentru initiativa.

Totul mergea ca pe roate, progresul era enorm, imi imbunatisem mult atat viteza de alergare cat si anduranta pentru a alerga distante din ce in ce mai lungi. Intr-o zi, dupa o alergare mai lunga, de 19 km, a aparut prima problema, a inceput sa ma doara glezna de la piciorul stang. Initial nu i-am dat importanta, nu era pentru prima data cand ma durea ceva dupa alergat, asa ca dupa 2 zile am iesit normal sa alerg. Inca de la primi pasi a inceput iar sa ma doara glezna iar dupa 2 km pe care mai mult i-am mers decat i-am alergat am tras pe dreapta. A 2a zi am fost la Institutul national de medicina sportiva. Acolo m-am linistit cand am aflat ca era vorba de o accidentare minora de la supraantrenament insa dezamagirea a venit cand mi-a spus ca pentru refacere am nevoie de o pauza de 5 saptamani de la alergat. Nu am lasat asta sa ma demotiveze si am intensificat antrenamentele de inot pentru a imi mentine conditia fizica, ajungand sa inot cate 4-5 km pe sedinta.

In ianuarie am reinceput sa alerg, am zis sa incep mai intai sa alerg pe banda si mai apoi sa ies iar afara. La primele alergari inca ma mai deranja glezna insa nu foarte rau, am inceput iar cu distante mici de 5-7 km si intr-o luna am ajuns iar sa alerg 19 km. Alergam iar afara, am inceput sa maresc viteza si sa revin la conditia fizica intainte de accidentare, pana cand dezastrul a venit din nou.  Am plecat cu colegii de grupa la munte si am zis sa invat sa skiez. Dupa 2 zile pe partie, in afara de o febra musculara puternica, nimic altceva nu parea sa fie in neregula. Am facut un repaus de 2 zile pentru revenire si apoi m-am dus sa alerg, in acea zi aveam de facut 24 de km ( era pt prima data cand trebuia sa imi depasesc recordul personal de 19 km), dupa 10 km pe care i-am facut cu greu, m-am oprit. Ma durea groaznic tendonul de sub genunchiul de la piciorul drept, am schiopatat pana acasa.

Era februarie, mai aveam doar 2 luni pana la maraton si iar un mai puteam sa alerg. Moralul meu era la pamant, nu credeam ca o sa mai fiu in stare sa termin maratonul, din cei 700 de km pe care trebuia sa ii alerg pana atunci la antrenament, alergasem mai putin de jumate. Insa nu mai aveam cum sa dau renunt,  ma straduisem prea mult ca sa se termine asa. Am zis ca daca e nevoie ma tarasc pe burta si tot termin maratonul. La fel ca si la prima accidentare, am intensificat antrenamentele de inot si am asteptat sa imi revin, aveam 1 luna de asteptat pana sa ma reapuc de alergat.

Eram inca in perioada de recuperare cand Monica, colega mea, mi-a aratat numele lui Andrei Rosu pe un flyer. Era vorba de un proiect de mentorat al celor de la ASER. Povestea lui Andrei o stiam mai demult, de cand citisem in revista Men’s Health ca a intrat in cartea recordurilor ca a alergat 7 maratoane si 7 ultramaratoane pe cele 7 continente, iar Monica il vazuse la TEDx si s-a gandit ca ma poate ajuta. Numele proiectului iarasi ma atragea foarte mult, “Dream Big” era exact pe tiparul meu, eu fiind un stundent la contabilitate, accidentat la doar 1 luna inainte de maraton si care viseaza sa il si termine. M-am inscris in proiect, am cunoscut oameni cu vise mari si hotarati sa lupte ca acestea sa devina realitate, si in final m-am ales cu un mentor care sa ma ajute sa ma pregatesc in putinul timp pe care il mai aveam.

Cu 3 saptamani inainte de maraton nu mai ma deranja piciorul asa ca m-am reapucat de alergat, am inceput iar usor cu cate 5 km. Stiam ca nu o sa reusesc sa sa scot un timp bun la maraton, insa tot ce vroiam era sa il termin. Toti prietenii ma incurajau si imi spuneau ca au incredere in mine ca o sa il termin. In ultima saptamana am avut o alergare matinala cu Andrei Rosu, in care am planificat cum sa abordez cursa si am aflat mici trucuri pe care sa le folosesc daca intampin probleme pe parcursul maratonului.

Urmeaza sa pun si partea a 2a maine. 😀

mara8